Ce inseamna somaj tehnic conform Codului Muncii?

Somajul tehnic nu este menționat ca atare în Codul Muncii, singura referire la această situație, relativ nouă, este în articolul 52 alin.(1) lit.c) din Codul muncii, potrivit căruia contractul individual de muncă se suspendă din inițiativa angajatorului în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare.

Câți bani iei în somaj tehnic?

Cât timp ești în șomaj tehnic, statul virează angajatorului 75% din valoarea salariului tău brut, din care angajatorul reține contribuția la sănătate și contribuția la pensii, dar și impozitul pe venit. Acesta este obligat ca în 3 zile de când încasează banii de la ANOFM să-i vireze în contul tău. 

Ce prevederi importante despre somaj tehnic din Ordonanța 32/2020 te privesc, ca angajat?

Este important să știi că nu mai există limite în privința tipului de companie sau a numărului de angajați care beneficiază de somaj tehnic. Conform Ordonanței de urgență 32, publicată în Monitorul Oficial pe 30 martie 2020, ajutorul a fost extins pentru toate tipurile de companii (mici, mijlocii și mari), precum și pentru toți salariații afectați de situația actuală. Astfel, vor putea beneficia de aceeași indemnizatie de 75% din salariul mediu brut și persoanele care au PFA sau contracte de drepturi de autor.

Somaj tehnic. Cine plateste

1. Indemnizaţia de şomaj tehnic suportată de stat

1.1. Indemnizaţia de şomaj tehnic suportată de ANOFM. Potrivit OUG nr. 30/2020, în cazul suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului (conform art. 52 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 53/2003) ca urmare a crizei epidemiologice cauzată de coronavirus, salariaţii pot beneficia de o indemnizaţie de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat care se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, dar suma nu poate depăşi 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat nr. 6/2020 (Nivelul acestui câştig este de 5.429 lei pentru anul 2020).


Valoarea indemnizației de somaj tehnic poate fi suplimentată de angajator

Potrivit Art. I din OUG nr. 32/2020, angajatorii au posibilitatea suplimentării indemnizaţiei de şomaj tehnic cu diferenţa până la nivelul de 75% din salariul de bază, dacă bugetul angajatorului permite acest lucru. Astfel, poți să ajungi la valoarea salariului net de dinaintea suspendării contractului de muncă și intrării în somaj tehnic.

Conditii acordare somaj tehnic

1.2. Condiţii pentru acordarea indemnizaţiei.
Pentru acordarea acestei indemnizaţii către salariaţi, angajatorii trebuie să îndeplinească o singură condiţie: să reducă ori să întrerupă temporar activitatea ca urmare a efectelor epidemiei, conform unei declaraţii pe proprie răspundere. Condiţiile iniţiale pentru acordarea indemnizaţiei, din OUG nr. 30/2020, au fost înlocuite de condiţia de mai sus. Nu se mai condiţionează acordarea indemnizaţiei de lipsa capacităţii financiare de a achita plata tuturor salariilor.

Te poti angaja in somaj tehnic, dar cu jumătate de normă

1.3. Salariaţi cu mai multe contracte

În cazul în care un salariat are mai multe contracte de muncă şi cel puţin unul dintre ele este cu normă întreagă şi activ în perioada stării de urgenţă, acesta nu beneficiază de indemnizaţia de somaj tehnic. În cazul în care toate contractele sunt suspendate, atunci salariatul va beneficia de indemnizaţia corespunzătoare contractului de muncă cu drepturile salariale cele mai avantajoase (n.n. în limita plafonului stabilit la aret. XI alin. (1) din OUG nr. 30/2020).

Esti asigurat in somaj tehnic

1.4. Tratamentul fiscal. Pentru indemnizaţia de şomaj tehnic se calculează impozit pe venit şi contribuţii sociale, dar nu se datorează contribuţie asigurătorie de muncă.

Calculul, reţinerea şi plata impozitului pe venit, CAS şi CASS se face de către angajator din indemnizaţiile încasate din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Termenul de plată şi declarare a obligaţiilor fiscale este data de 25 a lunii următoare celei în care se face plata din bugetul asigurărilor de şomaj.

Procedura de solicitare a sumelor de la ANOFM. Pentru acordarea sumelor necesare plăţii indemnizaţiei de şomaj, angajatorii vor depune, prin email (poştă electronică), la AJOFM, o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care vor beneficia de indemnizaţie, conform modelului care va stabilit prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale (n.n. modelele de cerere şi de lista a persoanelor beneficiare din OUG nr.. 30/2020 au fost abrogate). Documentele se depun în luna curentă pentru plata indemnizaţiei din luna anterioară.

1.5. Plata indemnizaţiei. Plata din bugetul asigurărilor pentru şomaj se va face în contul bancar al angajatorului în maxim 15 zile de la depunerea documentelor. Plata indemnizaţiei de şomaj tehnic către salariat se va face în maxim trei zile lucrătoare de la primirea sumelor de către angajator.

2. Şomaj tehnic pentru alte categorii de persoane (PFA)

2.1. Profesionişti şi angajaţii cooperaţiei.

Pe perioada stării de urgenţă, profesioniştii (reglementaţi conform Codului civil), precum şi angajaţii societăţilor cooperatiste care întrerup activitatea ca urmare a efectelor epidemiei beneficiază, pe baza declaratie pe proprie raspundere, de o indemnizaţie lunară de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale stat nr. 6/2020 (nivelul acestui câştig este de 5.429 lei pentru anul 2020).

2.2. Contracte de drepturi de autor

În cazul întreruperii contractelor de autor (sursă exclusivă de venit), pe durata stării de urgenţă, persoanele fizice beneficiază de o indemnizaţie de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat nr. 6/2020 (nivelul acestui câştig este de 5.429 lei pentru anul 2020).

Indemnizaţia este suportată de la bugetul de stat prin agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, pe baza documentelor solicitate de Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială.

2.3. Tratament fiscal pentru profesioniștii care beneficiază de somaj tehnic

Pentru aceste indemnizaţii se calculează impozit pe venit, CAS şi CASS, conform Codului fiscal.

2.4. Procedura de acordare somaj tehnic pentru profesioniști

Pentru obţinerea indemnizaţiei de mai sus:

  1. a) profesioniştii, salariaţii unităţilor cooperatiste şi persoanele care obţin venituri din drepturi de autor depun, prin email, la agenţia teritorială (n.n. agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială) o cerere însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere şi copia actului de identitate.
  2. b) pentru titularii contractelor de activitate sportivă, solicitarea indemnizaţiei se face de către structurile sportive, prin email, în baza unei cereri semnată şi datată de reprezentantul legal, însoţită de declaraţia pe proprie răspundere şi lista beneficiarilor. Structurile vor încasa indemnizaţiile şi le vor distribui beneficiarilor. Modelul cererii şi declaraţiei pe proprie răspundere se vor stabili prin ordin comun al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al miniştrilor de resort. Cererile şi documentele însoţitoare se transmit până pe data de 10 ale lunii curente pentru luna anterioară.

Plata indemnizaţiei se face în termen de maxim 10 zile de la depunerea documentelor pentru perioada aferentă stării de urgenţă din luna anterioară.

Cum pot verifica dacă sunt în somaj tehnic?

Angajatorul ar trebui să-ți dea o decizie de suspendare a contractului de muncă cu notificarea că vei intra în somaj tehnic. Dacă nu ai primit o astfel de decizie, poți suna la Inspectoratul Teritorial de Muncă care va verifica în Revisal situația contractului tău. Dacă acesta este suspendat, discută cu angajatorul pentru a afla de ce ai contractul suspendat și dacă ești pe lista de angajați care vor primi somaj tehnic.